Vechiul Snapchat poate fi instalat din nou, dacă ai un pic de răbdare

de: Alexandru Puiu
22 02. 2018

Cei de la Snapchat au reinventat aplicația de mobil în urmă cu câteva zile, iar fanii rețelei de socializare nu au fost foarte încântați. Din fericire, o poți aduce înapoi.

Dacă ai folosit vreodată Snapchat și ai înțeles cum funcționează, este foarte probabil să fii unul dintre fanii rețelei de socializare. Nu de alta, dar platforma este un concurent serios pentru Facebook, Instagram sau Twitter, chiar dacă nu are același număr de utilizatori. Problema cu Snapchat este dată de faptul că aproximativ un milion de utilizatori au semnat o petiție pentru a se opune unei actualizări recente.

Interfața Snapchat a suferit schimbări majore în ultima perioadă, iar pentru că noi, oamenii, suntem reticenți la nou prin natura noastră, prea puțini au fost cei care au avut dispoziția necesară ca să învețe din nou cum se utilizează platfoma. Dacă te numeri printre cei dezamăgiți de direcția spre care s-a orientat Snapchat cu noua aplicație, este bine de știut că poți reveni la vechea iterație a programului.

În mod previzibil, soluția nu este cea mai facilă și implică un pic de curaj. Dacă ești însă convins că nu poți trăi cu noul Snapachat, ar fi păcat să nu te ancorezi în acest proiect. Toate etapele pe care trebuie să le urmezi dacă ai un smartphone cu Android și vrei să instalezi vechea versiune au fost detaliate de cei de la 9to5Google. În primul rând, trebuie să ștergi versiunea actuală de Snapchat. Din meniul de setări al Google Play, dezactivează actualizările automate, pentru ca noua aplicație să nu fie instalată fără voia ta.

Rămâne să intri în meniul de Setări al telefonului, la secțiunea Securitate și să bifezi Unknown Sources. Abia după aceea vei putea descărca și instala vechea variantă de Snapachat de pe ApkMirror. Din acel punct, procesul de instalare este unul cât se poate de prietenos, dar vei fi nevoit să accepți faptul că nu vei mai putea profita de noutățile care vor fi introduse în Snapchat pe viitor.